Exporturile Romaniei in Italia au crescut cu 5,5 la suta

Exporturile Romaniei in Italia au crescut cu 5,55 la suta dupa primele cinci luni ale anului 2008 si au avut o pondere de 15,9 la suta in totalul exporturilor, a declarat, pentru AGERPRES, atasatul pe probleme economice al Consulatului Roman la Milano, Adrian Georgescu. "Exporturile s-au cifrat la 2,18 miliarde euro, iar dupa primele cinci luni ale acestui an, Italia a ocupat locul al doilea in volumul total al schimburilor comerciale ale Romaniei, cu un volum de 4,88 miliarde euro", a afirmat acesta. In ceea ce priveste importurile Romaniei din Italia, acestea au fost de 2,70 miliarde euro, avand o pondere de 12 la suta in totalul importurilor, la 31 mai 2008.

Fata de aceeasi perioada a anului trecut, importurile au crescut cu 1,95 la suta. "Astfel, soldul comertului bilateral este negativ cifrandu-se la 522,94 milioane euro", a mentionat Adrian Georgescu. Cea mai mare pondere in totalul exporturilor Romaniei in Italia continua sa o detina textilele, care sunt urmate de masini, aparate si echipamente electrice. Ponderea exporturilor de materii textile in totalul exporturilor catre Italia a fost de 25,6 la suta, dupa primele cinci luni ale anului 2008. Exporturile de textile s-au situat, la acea data, la valoarea de 559,28 milioane euro.

Exporturile de masini, aparate si echipamente electrice au avut o pondere de 16,6 la suta in totalul exporturilor si au depasit 305 milioane euro. Exporturile de incaltaminte, palarii, umbrele au detinut o pondere de 15,8 la suta in totalul exporturilor si s-au cifrat la 343,4 milioane euro. "Cele mai semnificative importuri ale Romaniei din Italia sunt cele de masini, aparate, echipamente electrice, la 31 mai 2008. Acestea au avut o pondere de 23,5 la suta in totalul importurilor si au atins valoarea de 635,7 milioane euro", a afirmat atasatul pe probleme economice al Consulatului Roman la Milano.

Cuvinte cheie: