Profitul brut al ING din asigurari si pensii pe piata din Romania a crescut cu 34%

ING a inregistrat un profit brut din activitatile de asigurari si pensii private si facultative pe piata din Romania de 26,4 milioane lei, in crestere cu 34% fata de aceeasi perioada din 2007, a anuntat miercuri compania. Pe segmentul de asigurari de viata, volumul primelor brute subscrise de ING Asigurari de Viata a crescut cu 14% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 414 milioane lei. Grupul financiar olandez ING a afisat miercuri pierderi nete de 478 milioane euro in al treilea trimestru din acest an, compania fiind afectata de criza financiara mondiala.

„In principal, aceasta crestere a fost sustinuta de investitiile facute in 2007 in activitatea de pensii facultative de catre ING Asigurari de Viata cat si datorita cresterii numarului de clienti”, a declarat Cornelia Coman, director general ING Asigurari de Viata. Potrivit informatiilor asiguratorului, la finele lunii septembrie 2008, ING Asigurari de viata avea o marja de solvabilitate de 129,4 milioane lei, care acopera de 2,06 ori marja de solvabilitate minima ceruta de legislatia romaneasca, in timp ce activele lichide de peste 975 milioane lei acopera de 6,23 ori obligatiile pe termen scurt. Capitalul social al companiei depaseste 63 milioane lei.

Cuvinte cheie: ing, milioane, pensii