Intreprinzatorul Popescu, creditele si Ombudsmanul bancar

Popescu a luat acum doi ani un credit, de la banca. Omul are un magazin mic si voia sa mai construiasca unul. S-a dus la o banca, unde a garantat cu aproape toate activele de care dispunea si a primit banii. Nu a inregistrat niciun incident in cei doi ani. Acum doua zile, a primit un telefon. Bancherii i-au reevaluat garantiile si au ajuns la concluzia ca ele nu mai valoreaza la fel ca acum doi ani. Asa ca, sa faca ce-o vrea, dar sa aduca garantii suplimentare. Altfel, linia de credit i se blocheaza. „Pentru mine asta inseamna costuri suplimentare, timp pierdut si ma face sa nu inteleg dupe ce reguli joaca cei din banci.

Cand mi-au dat creditul, indeplineam toate conditiile lor. Am acceptat dobanzile cu care imi dadeau bani, pentru ca voiam sa ma extind. Si nu erau dobanzi mici, va asigur! Acum vor garantii suplimentare pentru creditul meu vechi de doi ani, desi sunt la zi cu toate platile. E ca si cum cineva v-ar vinde azi un costum cu 1000 de lei, iar dupa doi ani, cand pretul costumelor a crescut, ar veni sa-i dati diferenta de bani pana la pretul cel nou. E aiuritor ce fac! Am apelat si la Protectia Consumatorilor, dar ei nu au specialisti in finante.

Cuvinte cheie: doi, ani, popescu