Fed ar putea oferi imprumuturi de peste 7.400 miliarde dolari pentru salvarea sistemului financiar

Autoritatile americane sunt pregatite sa imprumute peste 7. 400 de miliarde de dolari, sau jumatate din valoarea produselor realizate in SUA in ultimul an, pentru salvarea sistemului financiar, potrivit Bloomberg. Aceasta masura fara precedent include si fondurile in valoare de 2. 800 de miliarde de dolari acordate deja institutiilor financiare in cadrul celui mai mare ajutor economic acordat de la celebrul program New Deal aplicat in anii '30, in perioada marii depresiuni economice. Pana in prezent, singurul program aprobat de autoritati este insa cel in valoare de 700 miliarde de dolari al Trezoreriei americane.

Bloomberg News a strans informatii de la Fed, Trezorerie si Federal Deposit Insurance Corp (FDIC) si a intervievat oficiali ai institutiilor de reglementare, economisti si cercetatori pentru a afla care este adevarata valoare a planului de salvare. Acesta include un program al Fed prin care se pot cumpara efecte comerciale in valoare de pana la 2. 400 miliarde de dolari si un program al FDIC in valoare de 1. 400 miliarde de dolari pentru garantarea imprumuturilor interbancare. De asemenea, autoritatiile au acordat un ajutor  de 29 miliarde de dolari la preluarea Bear Stearns de catre JPMorgan Chase si alti 122,8 miliarde de dolari pentru salvarea asiguratorului AIG.