Romanii prefera sa cumpere case de vacanta la munte in detrimentul celor de pe litoral

Romanii prefera casele de vacanta de la munte in detrimentul celor de pe litoralul Marii Negre, investitia intr-o casa la munte fiind mult mai rentabila decat in una situata pe litoral deoarece timpul anual de ocupare poate fi mai indelungat, considera consultantii imobiliari ai EuroMetropola. Potrivit analistilor imobiliari, romanii sau strainii, oamenii de afaceri, managerii sau simpli angajati cu venituri de peste 1.500 euro/luna manifesta un interes tot mai mare, odata cu cresterea puterii financiare, pentru achizitionarea unei case de vacanta.

Reprezentantii EuroMetropola sustin ca acest segment al pietei imobiliare a fost intr-o permanenta dezvoltare, dar incepand cu 2007 fenomenul achizitionarii imobilelor de vacanta a luat amploare, cererea fiind intr-o continua crestere, mai ales ca rata de rentabilitate este una pozitiva."Casa de vacanta este o investitie profitabila din doua motive: pe de o parte atunci cand detii o astfel de locuinta nu mai depinzi de rezervarea unui hotel in perioada de varf a unui sezon, iar pe de alta parte aceasta poate aduce venituri suplimentare prin inchirierea spatiului pe perioada in care nu este locuit", sustin reprezentantii companiei imobiliare EuroMetropola.

In ceea ce priveste locul in care romanii prefera sa investeasca, se poate spune ca cei mai multi cumparatori au tendinta de a se indrepta spre zona montana, deoarece timpul anual de ocupare poate fi mai indelungat. In zona montana, cele mai multe investitii pe segmentul caselor de vacanta sunt atrase de Valea Superioara a Prahovei. Lista locurilor atractive este completata de Cheia si Piatra Craiului. O alta alegere buna este si zona Bran-Moeciu, care a inregistrat o crestere mare in portofoliul clientilor.