Companiile aeriene vor desemna un responsabil pentru informarea pasagerilor

Companiile aeriene trebuie sa aplice prevederile europene privind informarea calatorilor si vor desemna o persoana care va fi responsabila cu informarea pasagerilor, a declarat, marti, ministrul transporturilor, Ludovic Orban. Companiile vor transmite oficial in cursul saptamanii viitoare numele persoanei responsabile cu informarea pasagerilor."Companiile aeriene trebuie sa informeze pasagerii cu privire la drepturile pe care le au si trebuie sa respecte reglementarile adoptate la nivelul Uniunii Europene", a declarat marti, in urma unei intalniri cu reprezentantii companiilor aeriene, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Potrivit ministrului, scopul intalnirii pe care a avut-o cu reprezentantii companiilor aeriene a fost acela de a puncta si de a cunoaste prevederile Regulamentului, "fiindca au existat situatii cauzate de intarzierea pana la patru ore a curselor aeriene". Orban a mai precizat ca si-a asumat personal raspunderea de a solicita institutiei europene traducerea si publicarea Regulamentului pentru a putea fi aplicat. El a mai spus ca "in cadrul sedintei, operatorii aerieni nu au prezentat scuze, ci explicatii si precizari", cu privire la intarzierile curselor.

Pe de alta parte, Orban a spus ca raspunderile individuale au fost sanctionate de catre ANPC. Mai mult, ministrul a declarat ca au fost luate masuri pentru distribuirea pliantelor in aeroporturi cu privire la drepturile pasagerilor in conformitate cu Regulamentul 261 "care nu este negociabil si va fi respectat". ANPC a amendat, cu 288.100 de lei, zece companii de transport aerian ale caror curse au avut intarzieri sau au fost anulate in perioada 3-5 ianuarie 2008, pentru ca nu au respectat drepturile pasagerilor, a anuntat pe 29 ianuarie, in cadrul unei conferinte, ministrul transporturilor, Ludovic Orban.