Un bucurestean plateste salariul pe sapte luni pentru un metru patrat de casa

Preturile imobiliare din Bucuresti sunt printre cele mai mari din centrul si estul Europei, locuitorii capitalei fiind nevoiti sa plateasca echivalentul a sapte salarii medii brute pentru a cumpara un metru patrat construit, arata un studiu UniCredit, prezentat duminica la reuniunea BERD de la Kiev. Astfel, un metru patrat intr-o locuinta deja folosita costa anul trecut in Bucuresti, in medie, 2.177 euro/mp, mult peste nivelul din Riga, unde aceeasi suprafata se vindea cu un an mai devreme, in medie, cu 1.372 euro.

Pentru salariul mediu, UniCredit a luat in calcul datele privind castigurile medii pe anul trecut publicate de Institutul National de Statistica (INS). In ceea ce priveste locuintele noi din Bucuresti, un metru patrat costa anul trecut, in medie, 2.475 euro/mp, fata de 1.779 euro/mp in 2005, arata acelasi studiu al grupului financiar italian. Economistii UniCredit vad, de altfel, anumite semne ca piata imobiliara din Bucuresti ar putea suferi o temperare in perioada urmatoare."Vedem inca un potential mare al pietei imobiliare romanesti pe termen mediu, dar in Bucuresti, in special in zona centrala, preturile ar putea sa se stabilizeze, nu neaparat sa scada.

Situatia din Bucuresti este similara cu cea din zona turistica litorala a Bulgariei", a declarat, pentru NewsIn, Debora Revoltella, economistul sef al UniCredit pentru Europa Centrala si de Est. Proiectiile analistilor Unicredit au la baza diferenta dintre preturile imobiliare din Romania si cele din alte state din regiune, mai dezvoltate economic si cu salarii  mai mari. Astfel, in Polonia, pretul mediu al unui metru patrat era anul trecut de 1.968 euro, in Croatia - 1.693 euro, in Estonia, aceeasi suprafata se vindea cu 1.404 euro, iar in Slovacia, cu 1.104 euro.