OTP Bank Romania si-a redus costurile pentru a diminua de sapte ori pierderile in primul trimestru

OTP Bank Romania si-a diminuat de aproape sapte ori pierderile in primul trimestru al anului, insa a oprit extinderea retelei de sucursale, iar activele au avansat, alimentate de cresterea portofoliului de imprumuturi, in care ponderea creditelor neperformante ramane insa ridicata, de peste 10%. In primul trimestru din 2008, banca a inregistrat pierderi de 70 milioane forinti, in scadere de aproape sapte ori fata de acelasi interval al anului trecut. Activele bancii au ajuns, la finalul lunii martie, la 278,8 miliarde forinti, crescand cu 11,5% de la 250 miliarde forinti in decembrie 2007."Rezultatele imbunatatite se datoreaza controlului mai bun al costurilor, cursului de schimb favorabil si profiturilor realizate de banca din tranzactiile imobiliare", se mai precizeaza in raportul grupului.

Pe de alta parte, pierderile bancii sunt legate de finantare partiala de la un vehicul structurat olandez si de pierderile de la OTP Broker. Banca si-a oprit in primul trimestru extinderea retelei, ceea ce a determinat, pe de alta parte, o scadere a raportului intre costuri si venituri cu 25% fata de trimestrul patru al anului trecut, la 90,5%, datorita scaderii cu 15,4% a cheltuielilor operationale. Compania nu a deschis nicio noua unitate in 2008, ramanand in martie la nivelul de la sfarsitul anului trecut, de 104 unitati, fata de 71 in a trei luna a anului trecut.

Veniturile totale ale bancii au ajuns la 3,33 miliarde forinti, in crestere cu 71,6% fata de acelasi interval al anului trecut. Veniturile din dobanzi au crescut cu 59,8% fata de primele trei luni din 2007, pana la 1,6 miliarde forinti, dar au scazut cu 4,1% fata de ultimul trimestru al anului trecut, "reflectand actuala structura de finantare a bancii". Astfel, OTP Bank Romania foloseste surse interbancare pe termen scurt pentru a finanta credite pe termen mult mai lung."Veniturile din dobanzi au fost de asemenea diminuate de nivelul ridicat al dobanzilor din piata si de volumul mai mic al produselor cu marja ridicata de profitabilitate", mai arata reprezentantii bancii mama.