ING a afisat un profit in scadere pentru primul trimestru din 2008, pe fondul crizei globale

Grupul olandez de servicii financiare ING Groep NV a afisat miercuri un profit net in scadere cu 19% pentru primul trimestru din 2008, afectat de turbulentele pietelor financiare si de slabiciunea dolarului in primele trei luni ale anului, conform unui comunicat emis de companie. Profitul net obtinut in primul trimestru al anului curent s-a ridicat la 1,54 miliarde euro, fata de nivelul de 1,89 miliarde euro inregistrat in perioada similara din 2007. ING a precizat ca a luat un calcul un cost de 2,3 miliarde euro, ce a afectat capitalul actionarilor, legat de investitiile bancii in obligatiuni sustinute de credite ipotecare acordate creditorilor cu grad mai ridicat de risc si in credite acordate unor persoane cu calificativ de risc mai redus.

Profitul din asigurari a scazut cu 31%, la 722 milioane euro, afectat de scaderea investitiilor in afaceri imobiliare si fonduri private de investitii. Profitul obtinut de divizia bancara a crescut la 1,4 miliarde euro, fata de nivelul de 1,38 miliarde euro inregistrat in perioada similara din 2007. ING a precizat in comunicat ca impactul crizei globale a creditelor a fost limitat asupra balantei contabile a bancii in primul trimestru al anului curent. La sfarsitul lunii martie 2008, valoarea activelor administrate de ING se ridica la 620,8 miliarde euroIn Europa Centrala si de Est, performanta ING a fost sustinuta de catre rezultatele fondului de pensii private obligatorii din Romania, care a contribuit cu 27 milioane euro la vanzari si cu 47 milioane euro la valoarea noilor afaceri in primul trimestru din 2008."Situatia de pe pietele financiare in primul trimestru din 2008 a dus la scaderea castigurilor, in ciuda cresterii comerciale considerabile inregistrate de grup", a declarat presedintele ING, Michel Tilmant.

"Scaderile inregistrate de piete au redus venitul din investitii si asigurari, mai ales daca comparam cu primul trimestru din 2007"."Cresterea comerciala a fost mentinuta in cursul intregului trimestru, in ciuda turbulentelor de pe piete si a presiunilor competitive. Grupul a generat influxuri nete de capital de 34 miliarde euro in cursul trimestrului, nivelul total al depozitelor clientilor ridicandu-se la 1,456 mii de miliarde euro la sfarsitul lunii martie. Majorarea volumelor si imbunatatirea marjelor de dobanzi a sustinut performanta divizei bancare, in crestere cu 17,2%.