Credit Agricole face o majorare de capital de 5,9 miliarde euro

Credit Agricole, cea mai mare banca europeana din sectorul de retail, a anuntat o majorare de capital cu 5,9 miliarde euro, printr-o emisiune de titluri, pentru a-si consolida capitalul dupa noile deprecieri de active de la Calyon, ce au ieftinit actiunile bancii, scrie Reuters. Confirmarea de catre Credit Agricole a majorarii de capital si a unor deprecieri de active de 1,2 miliarde euro de la banca de investitii Calyon, ce va afecta negativ rezultatele financiare ale grupului bancar din primul trimestru, au survenit in contextul in care exista zvonuri privitoare la o eventuala plecare din companie a directorului general al Calyon, Marc Litzler.

Actiunile Agricole s-au ieftinit cu 5,1% pana la 19,67 euro, in partea a doua a sedintei de tranzactionare, cea mai ampla pierdere dintre titlurile ce intra in componenta indicelui CAC-40 al Bursei de Valori de la Paris. Indicele CAC-40 s-a depreciat cu 0,3%, in timp ce indicele DJ Stoxx al sectorului bancar european s-a ieftinit cu 0,9%. "Este foarte, foarte rau", a comentat, pentru Reuters, directorul fondului Stratege Finance, Valerie Cazaban. "Este picatura care face paharul sa dea pe dinafara", a adaugat Valerie Cazaban, cu privire la evolutia Credit Agricole.

Reprezentantii Agricole au precizat ca se asteapta ca deprecierile de active de la Calyon sa fie anuntate in timpul primului trimestru, din cauza crizei creditelor. Deprecierile de active ar duce la o scadere cu 66% a profitului net al grupului bancar comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut, pana la 892 milioane euro, mult sub estimarile celor mai multi analisti. Credit Agricole isi va publica rezultatele financiare pentru primul trimestru joi. In martie, Credit Agricole a afisat o pierdere neta de 857 milioane euro in trimestrul al patrulea din 2007.