Protejarea Deltei presupune promovarea unor activitati alternative

Premierul Calin Popescu-Tariceanu, a declarat, joi, pe nava "Printul Constantin", ca dezvoltarea si protejarea Deltei Dunarii presupune promovarea unor activitati alternative traditionale pentru locuitorii acestei zone, informeaza AGERPRES. Primul-ministru a spus ca exista un masterplan pentru intreaga Delta pe un proiect de 130 de milioane euro dintre care 80 de milioane sunt destinate dezvoltarii unor sectoare de infrastructura si a unor activitati alternative traditionale pentru locuitori, cum ar fi prelucrarea stufului sau constructiile. "Avem o problema sociala la care vreau sa ma refer direct.

De multi ani ne confruntam cu un braconaj pe scara larga, iar masurile de combatere nu au fost eficiente. Ceea ce vrem sa facem sunt proiecte care sa le ofere locuitorilor Deltei activitati complementare in afara de pescuit. Pescuitul sa poata continua ca activitate pur turistica, dar nu ca activitate economica care duce la distrugerea echilibrului natural si al habitatului in Delta", a declarat Tariceanu. Premierul a constatat ca este o poluare ingrijoratoare cu produse petroliere pe Dunare si a solicitat un control strict al navelor care tranziteaza fluviul si aplicarea unor amenzi severe asa cum se intampla in toate tarile europene.

Tariceanu a mai spus ca se vor lua masuri si pentru renaturarea unor suprafete intinse din delta si redarea unei zone cat mai largi naturii asa cum a fost ea odinioara. Primul-ministru a mai spus ca toate aceste probleme vor fi dezbatute in cadrul unei intalniri cu conducerea rezervatiei biosferei Delta Dunarii care va avea loc joi, la Tulcea.