Preturile locuintelor vechi din Bucuresti, a saptea luna consecutiva de scaderi

Criza financiara globala a determinat o accentuare a scaderii preturilor si o crestere a ofertei de vanzare in randul apartamentelor vechi din Bucuresti, preturile solicitate inregistrand scaderi pentru a saptea luna consecutiva, arata datele anunturiparticulare. ro, serviciu ce monitorizeaza anunturile imobiliare de la proprietari postate in presa scrisa si pe internet. Fata de luna martie din acest an, preturile solicitate pentru garsoniere au scazut in septembrie cu 10%, iar la apartamentele de doua camere cu 12,6%.

In luna septembrie din acest an, bucurestenii au scos la vanzare 3621 de apartamente, in crestere cu 40% fata de aceeasi luna a anului trecut cand oferta de vanzare a fost de 2574 imobile, potrivit raportului anunturiparticulari. ro. In primele noua luni din acest an, s-au inregistrat 30. 507 de oferte de vanzare pentru imobile in blocuri vechi, in crestere cu 35,5% fata de luna similara din 2007, cele mai multe anunturi de vanzare inregistrandu-se la apartamentele cu doua camere.