Legea privind plata pensiilor private va fi adoptata in 2009
Legea privind plata pensiilor in sistemul pensiilor private va fi adoptata in 2009, in acest sens fiind constituit un grup de specialisti care va elabora actul normativ, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Mariana Campeanu. "Totodata, ministerul a selectat un consultant care va participa la elaborarea acestei legi, care va completa legislatia in domeniu", a spus Campeanu, fiind preluat de Mediafax. In urma unei licitatii internationale, organizata in prima parte a anului, Ministerul Muncii a selectat firma americana de consultanta IOS Partners.
Potrivit legislatiei, Parlamentul trebuie sa adopte legea pentru calculul si plata pensiilor private pana in luna iulie 2009, la trei ani de la intrarea in vigoare a primei legi de pensii private, cele facultative (Pilonul III). Acest act normativ a fost urmat de adoptarea, in luna decembrie 2006, a legii pensiilor private obligatorii (Pilonul II). Legea de calcul si plata pentru pensiile private va reglementa etapa de plata pentru ambele sisteme de pensii private.
La nivel international sunt utilizate doua sisteme de plata a pensiilor private, respectiv suma unica (plata catre beneficiarul pensiei a intregii valori a contului sau intr-o singura transa) si anuitati (constituirea unei rente viagere, platita fie chiar de compania de administrare a fondului, fie de o entitate specializata). In practica se intalnesc, de asemenea, combinatii ale acestor doua sisteme de baza. In Romania, numarul celor care contribuie la fondurile de pensii private (obligatorii si faculative) se apropie de patru milioane de persoane.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu