Germania anunta un plan de 500 miliarde de euro pentru bancile sale
Guvernul german a anuntat luni un plan de urgenta in valoare de 500 miliarde de euro (671 miliarde de dolari) pentru salvarea sectorului financiar al tarii, ca parte a efortului coordonat la nivel european, transmite AP, preluat de Agerpres. Torsten Albig, purtator de cuvant al Ministerului de Finante, a declarat ca planul prevede garantii guvernamentale pentru banci in valoare de 400 miliarde de euro si 100 miliarde de euro pentru recapitalizarea bancilor si pentru sustinerea lor. Banii vor intra in nou creatul "fond de stabilizare a pietei financiare", iar bancile vor putea folosi acesti bani pana la sfarsitul anului viitor, a anuntat Ministerul de Finante.
"Conditia preliminara este ca sa fie companii solvabile. Oricum, in cazuri exceptionale, nevoile companiilor care sunt relevante pentru sistemul financiar pot fi, de asemenea, sustinute prin acest fond... daca are legatura directa cu restructurarea", se arata intr-o declaratie a Ministerului de Finante din Germania.Cele doua Camere ale Parlamentului din Germania ar putea adopta planul propus de guvern pana la sfarsitul acestei saptamani. Manfred Weber, membru in conducerea Federatiei Bancilor Germane, a apreciat luni ca intiativa statului merge "drept la tinta".
Chiar daca cele 500 miliarde de euro prevazute in planul guvernului nu ar urma sa aiba un impact bugetar imediat, finantele statului vor avea de suferit. Peer Stenbruck a recunoscut ca va trebui sa renunte la obiectivul sau de a aduce bugetul federal la echilibru in 2011. Dupa ce a respins mult timp necesitatea introducerii unui plan de salvare a bancilor, inspirat dupa modelul britanic, autoritatile germane si-au schimbat parerea in cursul acestui week-end. O serie de reuniuni la nivel inalt au avut loc la sfarsitul saptamanii la Washington si Paris, unde factorii politici au promis ca vor contracara actuala criza creditului care ameninta sa arunce economia mondiala in recesiune.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu