Finantarea europeana creste PIB-ul cu 15-20 % in 2015

Implementarea programelor finantate de Uniunea Europeana si de la bugetul national din Programul Operational de Convergenta (2007-2013) va determina o crestere a Produsului Intern Brut cuprinsa intre 15 si 20 la suta pentru anul 2015, raportata la valoarea PIB din anul 2007, a declarat, joi, directorul general al Autoritatii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, Razvan Cotovelea. Oficialul MEF a participat la conferinta Fonduri Structurale in Romania, transmite Agerpres. Fondurile structurale alocate de Uniunea Europeana pentru perioada 2007-2013 se ridica la 19,7 miliarde euro.

Pentru Programul Operational de Convergenta a fost alocata suma de 19,2 miliarde euro, iar pentru Programul Operational pentru Cooperare Teritoriala Europeana - 0,5 miliarde euro, potrivit reprezentantului MEF. Fondurile alocate de stat, de la bugetul national si de la bugetele locale se ridica la 5,5 miliarde euro, pentru perioada 2007-2013. Pentru Agricultura si Dezvoltare Durabila au fost alocate fonduri europene de 13,3 miliarde euro, pentru 2007-2013, in care sunt incluse si platile directe. Pentru domeniul transporturilor au fost alocate fonduri europene in valoare de 4,56 miliarde euro in perioada 2007-2013, din care 441 milioane euro pentru anul 2008.

Pentru proiectele de mediu a fost alocata suma de 4,5 miliarde euro pentru 2007-1013, din care 437 milioane euro in 2008, pentru dezvoltarea regionala 3,7 miliarde euro pentru 2007-2013, din care 404 milioane euro pentru 2008, pentru Cresterea Competitivitatii Europene - 2,55 miliarde euro pentru 2007-2013, din care 195 milioane euro in 2008, pentru dezvoltarea resurselor umane - 3,47 miliarde euro in 2007-2013, din care 330 milioane euro in 2008, iar pentru dezvoltarea capacitatilor administrative - 208 milioane euro pentru 2007-2013, din care 28 milioane euro in 2008, potrivit oficialului MEF.