Cooperarea Romania-Ungaria aduce 1,5 milioane euro

Autoritatile, ONG-urile, institutiile de invatamant si cercetare si Camerele de Comert din Romania si Ungaria pot depune, incepand de miercuri, cereri de finantare nerambursabila, cuprinsa intre 10. 000 euro si 1,5 milioane euro, in cadrul unui program comun de cooperare transfrontaliera. Agentia Nationala din Republica Ungara, in parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor din Romania (MDLPL), au lansat astazi primul apel de proiecte pentru cele doua axe prioritare aferente Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Romania 2007-2013, relateaza Mediafax. Cererile de finantare vor fi supuse procedurii de evaluare intr-o singura etapa.

Astfel, vor fi depuse documentatii complete in termenul limita prevazut, respectiv 30 ianuarie 2009 â€" data postei, fara posibilitatea de a redepune aplicatia decat in cadrul unei alte solicitari de propuneri, se arata intr-un comunicat al MDLPL. "Cererile de finantare vor fi evaluate intr-o singura runda, devenind astfel posibila compararea lor si selectarea acelor proiecte care contribuie in cea mai mare masura la obiectivul specific corespunzator respectivului domeniu, se mentioneaza in comunicat. Proiectele trebuie sa fie depuse la Secretariatul Tehnic Comun pentru Programul de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Romania 2007-2013 din Budapesta.

Domeniile vizate sunt transporturi, tehnologia informatiei si comunicatiilor, mediu, cooperare transfrontaliera in domeniul afacerilor, cercetarii si inovarii, dezvoltare economica si sociala. "Acest apel se adreseaza atat proiectelor care presupun realizarea de studii si strategii, schimburi de experienta, consolidarea parteneriatelor, organizarea de evenimente, cat si proiectelor care presupun investitii", se precizeaza in comunicat. Durata de implementare variaza intre 12 si 18 luni de la semnarea contractului de finantare, iar sprijinul financiar nerambursabil solicitat trebuie sa se incadreze intre 10. 000 de euro si 1,5 milioane de euro, in functie de domeniul si tipul de proiect.