CE lanseaza o noua initiativa in sprijinul companiilor private

Comisia Europeana a lansat o noua initiativa in sprijinul companiilor private, in mod special pentru IMM-uri, in vederea intelegerii beneficiilor combaterii stereotipurilor de gen pe piata muncii, dar si pentru imbunatatirea competitivitatii, informeaza AGERPRES."Stereotipurile de gen au un impact semnificativ asupra pietei muncii si a mediului de afaceri. Cu toate ca firmele nu isi pot permite sa iroseasca talente, stereotipurile legate de ce este cel mai potrivit pentru femei si barbati sunt privite deseori ca niste bariere", se arata intr-un comunicat al CE.

Potrivit studiilor de specialitate, 59 la suta din tinerii absolventi si 80 la suta din studentii la Administrarea Afacerilor la nivel European sunt femei. De asemenea, femeile sunt factorii de decizie in ceea ce priveste achizitiile in peste 70 la suta din cazuri. "Actiunile ce sprijina egalitatea de sanse au un impact pozitiv asupra motivatiei, creativitatii si productivitatii angajatilor. Firmele ce promoveaza femeile pe pozitii de conducere sunt cu 18 - 69 la suta mai profitabile decat media realizata pe 500 firme de top din acelasi sector", se precizeaza in comunicatul CE.

In pofida faptului ca, in Romania, 96 la suta dintre femei au studii medii si superioare, rata de angajare este de doar 52,8 la suta. In Romania, femeile reprezinta aproape 80 la suta dintre persoanele ce lucreaza in domeniul sanatate si social si 60 la suta din rata de angajare in comert. De asemenea, un procent de 52,8 la suta din forta de munca din administratia publica este reprezentata de femei si 71,6 la suta in invatamant, in special profesori.

Cuvinte cheie: