BNR ar putea interveni pentru a sprijini leul

Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea interveni in aceasta saptamana pentru a sprijini leul si a mentine inflatia sub control, dupa ce moneda s-a depreciat cu peste 10% in ultima luna, aproape de minimul ultimilor patru ani, considera analistii intervievati de Reuters si preluati de.Interventia BNR va fi necesara, in opinia analistilor, pentru a preveni o posibila criza a sectorului bancar.

Aproximativ 55% din creditele romanilor sunt acordate in valuta, ceea ce inseamna ca firmele si gospodariile ar putea intampina probleme in rambursarea imprumuturilor daca leul va continua sa se deprecieze, precizeaza Reuters.Analistii considera ca banca centrala ar putea fi nevoita sa intervina pentru a sprijini leul in jurul nivelului de 4 - 4,1 lei/euro."BNR are multe de pierdut daca cursul euro/leu creste substantial peste nivelul psihologic de 4%.

Prin urmare, este probabil ca banca sa intervina pe piata, posibil deja saptamana aceasta", a declarat Miroslav Plojhar, analist la JP Morgan.Monedele statelor emergente au scazut din cauza ca investitorii evita riscul in contextul situatiei de pe pietele internationale.In prima parte a sedintei de luni, leul s-a depreciat cu 1,8% fata de moneda unica europeana, la 3,944 lei pe euro, dupa ce a atins un maxim al zilei de 3,9810 lei/euro.Monedele statelor din regiune, precum Polonia, Cehia si Ungaria, au scazut cu 3,4% - 4,5% din data de 12 septembrie, cand banca americana de investitii Lehman Brothers a inaintat o cerere de protectie sub legea falimentului, dar analistii considera ca bancile locale nu vor fi afectate intrucat sunt relativ puternice.In Romania, criza financiara a condus la intensificarea temerilor, exprimate de agentiile de rating si de Fondul Monetar International (FMI), potrivit carora tara este mai vulnerabila decat restul regiunii din cauza deficitului de cont curent ridicat si politicilor salariale si fiscale neadecvate.

Cuvinte cheie: banca, putea, leul