Banca Romaneasca a majorat dobanzile la depozitele la termen
Banca Romaneasca a majorat, de luni, dobanzile la depozitele la termen in lei si euro, cu dobanda fixa, potrivit unui comunicat al bancii, preluat de Agerpres. Astfel, pentru depozitul in euro constituit pe trei luni, dobanda s-a majorat de la 5,0 la suta la 5,5 la suta, pentru un depozit in lei constituit pe sase luni, banca ofera acum o dobanda de 11,75 la suta, iar pentru un depozit in lei constituit pe un an, dobanda a crescut de la 10,75 la suta la 11,5 la suta. Banca Romaneasca deschide, luni, cea de-a patra sucursala in orasul Ploiesti, ajungand astfel la o retea teritoriala formata din 130 de sucursale, potrivit unui comunicat al bancii.
In noua sucursala pot fi realizate operatiuni bancare clasice, precum conturi curente in lei si valuta, depozite bancare si credite pana la Internet Banking. De asemenea, clientii pot beneficia de oferta de carduri de debit Visa si de credit Mastercard, de serviciul rapid de transfer de bani Western Union, de un birou de schimb valutar si un bancomat. "In 2008, Banca Romaneasca are ca scop extinderea retelei teritoriale de la 122 unitati la inceputul anului la aproximativ 150 de unitati", a declarat directorul general al Bancii Romanesti, Andreas Maragkoudakis.
Cu un capital social de peste 118 milioane euro si o retea nationala formata din 130 sucursale, Banca Romaneasca are 15 ani de activitate pe piata bancara din Romania. In octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumparat pachetul majoritar la Banca Romaneasca, detinand in prezent 88,8 la suta din capitalul social al acesteia. Un alt actionar este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) care detine 10,18 la suta din capitalul social al bancii. National Bank of Greece este cel mai vechi si cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat in anul 1841 si listat la Bursa de Valori din Atena din anul 1880.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu