Stabilitatea cursului de schimb este esentiala pentru Romania
Guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, a reiterat, intr-un discurs la Academia Romana, ca "un obiectiv nominal esential pentru aderarea la zona euro este stabilitatea cursului de schimb", precizeaza Agerpres. Guvernatorul Bancii Centrale, care a vorbit despre Probleme ale convergentei reale in drumul spre euro, a spus ca in ultimii ani, imbunatatirea performantelor economiei romanesti a permis o atenuare sensibila a fluctuatiilor de curs, comparativ cu situatia din urma cu un deceniu. "De altfel, regimul valutar adoptat de Romania, acela de curs flexibil, cu interventii tot mai rare ale Bancii Nationale pe piata valutara, a servit bine economia romaneasca.
Chiar momentul de supraapreciere din prima parte a anului 2007, datorat intrarilor masive de capital strain dupa aderarea la Uniunea Europeana, a fost corectat prin chiar miscarile autonome ale pietei valutare. Putem aprecia ca, in momentul de fata, nu exista factori de presiune semnificativa pentru cursul valutar in directia aprecierii sau deprecierii acestuia, chiar daca criza de pe piata financiara mondiala genereaza temporar miscari intr-o directie sau alta.
Totusi, echilibrul de pe piata valutara din acest moment s-a realizat in conditiile unui mix de politici caracterizat printr-o politica monetara restrictiva, cu rate inalte ale dobanzilor, o politica fiscala insuficient de stricta si supusa in continuare unor presiuni pentru majorarea cheltuielilor publice concomitent cu diminuarea veniturilor, in timp ce cresterile salariale se situeaza de mai mult timp evident peste cresterile de productivitate. Acest mix nu este sustenabil.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu