KazMunaiGas - credit de 2,5 miliarde dolari pentru Rompetrol

KazMunaiGas PKOP, o divizie a companiei petroliere de stat din Kazahstan KazMunaiGas, a obtinut un credit sindicalizat in valoare de 2,5 miliarde dolari pentru a refinanta achizitia companiei romanesti Rompetrol Group, a anuntat KazMunaiGas intr-un comunicat, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Imprumutul necesita plata a unei marje de 155 de puncte de baza peste LIBOR (London Inter Bank Offered Rate - reprezentand nivelul dobanzii practicate pe piata interbancara de la Londra). "Scopul acestui credit este refinantarea creditului punte de 3,1 miliarde dolari luat anterior pentru preluarea unui pachet de 75 la suta din Rompetrol Group" se arata in comunicatul companiei KazMunaiGas.

Facilitatea de credit a fost organizata de Royal Bank of Scotland, The Bank of Tokyo - Mitsubishi UFJ, Barclays Capital, Credit Suisse International, Deutsche Bank AG, Societe Generale, Sumitomo Mitsui Banking Corp si WestLB AG, London Branch. Imprumutul a fost contractat de catre KazMunaiGas PKOP Investment B.V., o subsidiara detinuta in totalitate de catre Trade House KazMunaiGas, la randul ei o subsidiara a KazMunaiGas. In luna ianaurie a acestui an, KazMunaiGas a obtinut un credit punte de 3,1 miliarde dolari la o dobanda 90 de puncte de baza peste rata dobanzii interbancare pe piata londoneza (Libor).

Grupurile bancare ABN Amro Holding NV, Calyon si Credit Suisse au aranjat acest credit pe o perioada de 364 de zile pentru preluarea Rompetrol Rafinare, a doua companie de rafinare din Romania. In luna august 2007, compania kazaha de petrol si gaze KazMunaiGas a semnat un acord de achizitie de actiuni cu Rompetrol Holding SA (Elvetia) pentru 75 la suta din titlurile companiei olandeze The Rompetrol Group. Intregul grup Rompetrol este evaluat de auditori la 3,6 miliarde dolari, valoarea estimata a tranzactiei de vanzare a celor 75 la suta din actiunile grupului fiind calculata estimativ la 2,7 miliarde dolari.