Deficitul comercial a crescut cu 10,4 la suta in euro
Deficitul comercial FOB-CIF a crescut cu 10,4 la suta la valorile exprimate in moneda euro, in primele sapte luni ale anului 2008, fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 46,438 miliarde lei (12,702 miliarde euro), potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica (INS), preluat de Agerpres. Deficitul comercial din perioada ianuarie - iulie 2008 a crescut cu 8,394 miliarde lei (1,199 miliarde euro) comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Dinamica exporturilor de bunuri a devansat dinamica importurilor de bunuri, in primele sapte luni din 2008, continuand trendul pe care s-a inscris in luna decembrie 2007.
Exporturile FOB realizate in primele sapte luni ale anului au fost de 72,868 miliarde lei (19,936 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 119,306 miliarde lei (32,639 miliarde euro). Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in perioada ianuarie - iulie 2008 a fost de 50,849 miliarde lei (13,910 miliarde euro) la expedieri si de 82,401 miliarde lei (22,536 miliarde euro) la introduceri, reprezentand 69,8 la suta din total exporturi si 69,1 la suta din total importuri.
Diferenta dintre dinamica calculata pe baza valorilor exprimate in lei si cea calculata din valori exprimate in euro a fost determinata de deprecierea monedei nationale in lunile ianuarie-iulie 2008, cu valori ce se situeaza in intervalul de 8 la suta - 14,2 la suta, fata de lunile corespunzatoare din anul 2007. Deficitul comercial FOB-CIF a crescut cu 22,2 la suta in primul semestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut la valoarea exprimata in lei si cu 11,2 la suta la valoarea exprimata in euro, potrivit INS.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu