Criza mondiala va genera scumpirea creditelor

Este posibil ca in perioada urmatoare, in contextul crizei financiare la nivel global, sa existe un impact asupra investitiilor, din cauza scumpirii creditului, a declarat, luni, premierul Calin Popescu Tariceanu, conform AGERPRES. "Criza de lichiditati generala va face ca imprumuturile sa fie mai scumpe si deci orice investitie va trebui gandita de doua ori.

Prin urmare, este posibil ca in perioada care urmeaza sa existe un anumit impact asupra investitiilor, din cauza scumpirii creditului si nu numai la ceea ce numim investitii, dar probabil si la ceea ce inseamna creditele pentru consum, dar in rest, as spune ca avem o baza economica solida, o industrie in care s-a investit foarte mult si care a inceput sa produca mai mult si mai competitiv", a afirmat seful Executivului. Calin Popescu Tariceanu a catalogat sistemul bancar romanesc ca fiind unul solid.

"Banca Nationala a tinut in mana sistemul bancar intr-o maniera ferma, a controlat foarte profesionist modul in care a crescut sistemul bancar, si astazi, in Romania, putem sa spunem ca avem un sistem bancar solid care nu pune probleme. Este o maniera, as spune, prudenta, caracteristica bancherilor, si Banca Nationala a facut acest lucru si iata ca suntem feriti de surprize neplacute. Totusi, spuneam, anumite efecte probabil se vor simti", a mentionat Tariceanu. Pentru exercitiul financiar european 2007-2013, Romania va primi 30 de miliarde de euro. "Suma isi va face simtit efectul pe deplin in economia romaneasca si pe zona de infrastructura, de transport.

Cuvinte cheie: miliarde, euro, bancar