Bursele asiatice in cadere libera

Pietele bursiere asiatice au inchis miercuri in cadere libera, indicele Nikkei 225 inregistrand cea mai mare scadere de dupa criza din octombrie 1987, pe fondul temerilor investitorilor potrivit carora criza creditului va afecta mai multe banci iar incetinirea economiei va afecta cererea pentru exporturile zonei asiatice, conform AGERPRES. Indicele principal al bursei japoneze Nikkei 225 a inregistrat o cadere de 9,4 procente pana la 9.203,32 puncte, cea mai mare scadere inregistrata de bursa japoneza de la crah-ul din luna octombrie 1987. Indonezia a suspendat tranzactiile dupa ce principalul indice al bursei de la Jakarta a cazut cu 10 procente.

Indicele Hang Seng a inchis in scadere cu 5,6 procente chiar daca autoritatea monetara din Hong Kong a redus dobanda de referinta in incercarea de a contracara panica provocata de criza creditului. Indicele S&P/ASX 200 al bursei de la Sydney a scazut cu cinci procente, chiar daca marti Banca centrala a Australiei a redus dobanzile la cel mai scazut nivel de dupa 1992. Pe pietele valutare, dolarul american a coborat sub pragul de 100 de yeni pentru prima data dupa luna aprilie.

Actiunile Mitsubishi UFJ, cea mai mare banca japoneza, au cazut cu 5,9 procente pana la 763 yeni iar actiunile National Australia Bank Ltd., cea mai mare banca din Australia, a inregistrat o scadere de 6,4 procente pana la 24,35 dolari australieni. Actiunile marilor constructori japonezi de autovehicule au inregistrat si ele scaderi semnificative. Titlurile Toyota, al doilea mare constructor mondial de autovehicule, au scazut cu 6,7 procente pana la 3.460 de yeni, actiunile Honda Motor au scazut cu 6,2 procente pana la 2.410 yeni iar titlurile Isuzu Motors Ltd. au inregistrat un declin de 11 procente pana la 199 yeni.


Citeste tot articolul Bursele asiatice in cadere libera