ANAR propune majorarea investitiilor in infrastructura de aparare

Majorarea investitiilor in infrastructura de aparare va fi una dintre solutiile propuse de directorul general al Administratiei Nationale "Apele Romane", Marius Postelnicescu, in contextul dezbaterilor referitoare la schimbarile climatice, ce vor avea loc in cadrul lucrarilor Congresului Mondial al Apei, care se va desfasura la Viena in perioada 8-12 septembrie.

Potrivit unui comunicat al ANAR, preluat de Agerpres, aceste investitii vizeaza indepartarea digurilor unul de celalalt in anumite zone, finantarea unor lucrari noi, respectiv acumulari (in amonte), poldere laterale (zona de campie), precum si incurajarea demararii unui program de stopare a eroziunii solului, dar si de amenajare a torentilor si de impadurire. "Trebuie tinut cont de faptul ca strategia de aparare impotriva inundatiilor nu se axeaza doar pe lucrari de infrastructura, lucrari hidrotehnice promovate de Apele Romane, ci si ale altor institutii detinatoare, cum ar fi Ministerul Agriculturii si cel al Transporturilor.

De exemplu, este esential, in paralel cu lucrarile de aparare impotriva inundatiilor, sa se execute si lucrari de suprainaltare a unor drumuri, iar rezultatele acestor proiecte vor fi incluse in strategia nationala de management al inundatiilor", se precizeaza in comunicat. In perioada 8-12 septembrie 2008, la Viena se desfasoara lucrarile Congresului Mondial al Apei organizat de International Water Association (IWA) impreuna cu organizatii profesionale din bazinul Dunarii, printre care si Administratia Nationala "Apele Romane", impreuna cu Asociatia Romana a Apei.

Cuvinte cheie: apei, lucrari, apele