Seful Fiscului ia 100.000 de euro pe an

Seful Fiscului, Daniel Chitoiu, a castigat anul trecut aproape 100.000 de euro pe urma functiilor diverse pe care le detine, ceea ce inseamna, in medie, peste 8.000 de euro pe luna. Potrivit declaratiei de avere a presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) salariul net incasat anul trecut in functia sa de baza a fost de 46.350 de lei. Interesant in ce priveste repartizarea veniturilor intre functionarii statului de diferite ranguri este ca sotia acestuia, Elena Chitoiu, a castigat din salariu mai mult - 55.084 lei -, desi indeplineste doar functia de director in cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Insa salariul de sef al Fiscului n-a fost principala sursa de venit a lui Chitoiu. El a luat cei mai multi bani din pozitiile de membru al Consiliului de Administratie si presedinte al Comitetului de Audit la CEC. Chitoiu a primit de la CEC, banca de stat, 194.066 lei. Chitoiu a mai luat 5.511 lei ca membru in CA la Societatea Nationala de Radiocomunicatii, in doar patru luni, pentru ca in luna mai a anului trecut a plecat din institutie. De asemenea, pana in noiembrie, Chitoiu a luat salariu si de la Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), suma totala neta primita pe functia de presedinte al Consiliului de Supraveghere Interna fiind de 14.115 lei.

O alta parte consistenta a veniturilor demnitarului au provenit din functia de membru al Comitetului Interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari - 73.935 lei. Seful ANAF a mai luat 15.557 lei pe functia de presedinte al Camerei Consultantilor Fiscali (CCF), institutie pe care a incercat s-o faca, la sfarsitul anului trecut, organism-cheie in declararea profiturilor firmelor la Fisc. Chitoiu a strecurat intr-o ordonanta care schimba Codul de procedura fiscala obligativitatea semnarii declaratiilor de profit ale firmelor de catre un consultant fiscal, avizat si instruit de (CCF).