Proprietarul Sema Parc a cumparat fabrica Romcolor
Producatorul de coloranti si aditivi pentru mase plastice Romcolor 2000 si-a vandut recent fabrica din zona Semanatoarea din Bucuresti companiei Sema Parc, contra sumei de 2,6 mil. euro, potrivit reprezentantilor celor doua companii, se arata in editia de marti a cotidianului Business Standard. Romcolor 2000 este controlata de compania greceasca Plastika Kritis, cu un pachet de 78,9%. Cladirea fabricii va fi demolata, iar terenul, in suprafata de 2.095 de metri patrati, va fi inglobat in proiectul imobiliar denumit Sema Parc, dezvoltat pe terenul fostei platforme industriale Semanatoarea din Bucuresti."Am vandut intreaga fabrica Romcolor catre Sema Parc, pentru ca noi o sa ne relocam pana la sfarsitul anului viitor.
Deocamdata, o sa mai ramanem pe vechiul amplasament pana ne construim noile facilitati industriale", a declarat pentru Business Standard Georgiana Pogonaru, directorul general al Romcolor 2000. Aceasta a mai adaugat ca societatea a achizitionat deja o serie de terenuri in jurul Bucurestiului, dintre care unul in apropierea autostrazii Bucuresti-Pitesti, dar inca nu a fost decisa locatia exacta a noii fabrici. Costul de relocare a fabricii a fost estimat de Pogonaru la circa patru mil. euro, o parte din bani provenind din vanzarea activelor din zona Semanatoarea.
Pe terenul achizitionat va fi dezvoltata o parte din zona de birouri a proiectului imobiliar mixt Sema Parc. "Ne-am gandit ca pe Romcolor 2000, fiind o fosta parte din platforma Semanatoarea, sa o reintegram. In acea zona va fi dezvoltata partea de birouri a proiectului Sema Parc", a declarat Ion Radulea, directorul River Invest, compania dezvoltatoare a proiectului. Potrivit acestuia, proiectul se afla la cea de-a doua faza a zonei de birouri, care consta in patru cladiri, cu un total de 50.000 mp inchiriabili, si, totodata, a zonei rezidentiale, care va consta in 1.200 de apartamente.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu