Piata mobilierului de birou poate atinge 100 de milioane de euro in urmatorii trei ani

Piata de mobilier de birou a atins circa 80 milioane de euro in 2007 si va urca in urmatorii trei ani cu cel putin 20%, datorita cresterii suprafetelor din office building-urile in constructie, a declarat Diana Blinda, managing partner al companiei Hansen office furniture."Piata mobilierului de birou cunoaste o expansiune foarte puternica in Romania. Observatiile noastre indica faptul ca preferintele clientilor se indreapta spre mobilierul realizat de designeri. Prin acest tip de mobilier se realizeaza un statement al pozitionarii companiilor respective pe piata si a ceea ce vor sa comunice partenerilor de afaceri.

Pe baza cresterii pietei imobiliare de birouri si pe baza cresterii proprii, estimam ca piata de mobilier de birou va creste in urmatorii trei ani cu cel putin 20%. Acest lucru se datoreaza in principal cresterii suprafetelor din office building-urile in constructie", a spus reprezentanta Hansen. Potrivit reprezentantilor Hansen, piata de cladiri de birouri din Romania creste intr-un ritm constant si rapid, iar in 2007 cifrele pietei au atins un record: vanzarile de cladiri de birouri au reprezentat 37% din totalul tranzactilor imobiliare.

Totodata, la sfarsitul anului trecut, stocul total de spatii moderne de birouri a ajuns la 880.000 metri patrati si este pentru prima data cand constructiile au depasit industria si agricultura, ca cifra de afaceri, situandu-se la 34,4% ca pondere din PIB al Romaniei."O privire generala ne arata ca in 2007 s-au finalizat spatii de birou cu suprafata de 320.000 metri patrati, iar in 2008 la aceasta cifra se adauga inca 340.000 metri patrati. Din informatiile publicate de agentiile imobiliare, valoarea totala a suprafatelor de birou din Bucuresti va ajunge la un milion de metri patrati in 2008.