Distrigaz Sud: Gazele pentru populatie ar trebui sa se scumpesca de la 1 iulie cu 18%
Distrigaz Sud spune ca ar trebui ca gazele pentru populatiei sa se scumpesca, incepand cu 1 iulie, cu 18% si ca societatea inregistreaza pierderi de 80 milioane lei in primul trimestru al anului, a declarat, marti, directorul financiar si juridic al companiei Pierre Parvex."Distrigaz Sud a solicitat ANRE in luna martie o crestere a pretului gazelor cu 12% de la 1 aprilie. Dar alte costuri cresc in continuare. Si pana la 1 iulie, ar fi necesara o crestere cu cate doua procente in fiecare luna, deci cu 18% din 1 iulie.
Noi am inregistrat pierderi de 80 milioane lei in primul trimestru al acestui an din cauza intarzierii modificarii de catre reglementator a pretului gazelor, de la 1 februarie, in loc de 1 ianuarie, dar si din cauza ca majorarea operata atunci, de 8,5 procente, nu este suficienta pentru noi", a declarat marti in cadrul unei conferinte de presa directorul financiar si juridic al companiei, Pierre Parvex. Pierre Parvex a mai spus ca Distrigaz Sud in prezent compania importa mia de metri cubi de gaze cu 420 dolari si ca importa 33% din necesarul pietei din Romania, iar restul de 67% este produs in Romania."Dupa 1 iunie, vom stabili lista celor care vor fi debransati, daca va fi cazul.
In general, ei nu si-au platit facturile de trei luni si producatorii de energie termica au datorii catre Distrigaz Sud de 200-300 milioane lei. Nicio societate nu poate supravietui mult in conditiile in care isi vinde produsele sub costurile de achizitie" a afirmat reprezentantul companiei. La randul lor, oficialii E. ON Gaz Romania sustineau la 8 aprilie 2008 ca ar fi necesara o crestere a pretului gazelor cu 19% incepand de la 1 iulie 2008 si ca distribuitorul a avut pierderi de 45 milioane lei in primul semestru al anului, din cauza amanarii scumpirii gazelor.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu