Disputa dintre retaileri si producatori a dus la infiintarea Codului de Bune Practici

Producatorii si procesatorii romani au acuzat marile lanturi comerciale din Romania de "abuz de putere", dar retailerii sustin ca dimpotriva le-au oferit acestora o oportunitate de crestere, disputa putand duce in final la infiintarea primului Cod de Bune Practici in domeniu din Romania. Disputa dintre retaileri, procesatori si producatori a fost declansata la inceputul lunii martie cand patronatele si sindicatele din industria alimentara au acuzat supermarketurile din Romania de abuzuri de putere exercitate asupra producatorilor nationali, prin impunerea unor conditii contractuale excesive.

Astfel, producatorii sustin ca au o rata de profitabilitate extrem de mica din cauza acestor conditii contractuale excesive impuse de retaileri si ca au ajuns sa lucreze exclusiv pentru marile lanturi de super si hipermarketuri. La polul opus insa, retailerii au replicat ca ei sunt cei care au creat pe piata romaneasca un mediu concurential avantajos pentru ambele parti si ca problema nu se afla in comertul modern, ci in eficienta scazuta a producatorilor."Pentru multi dintre furnizorii nostri am reprezentat o oportunitate de a creste impreuna cu noi.

Cred ca pentru a supravietui, producatorii si procesatorii trebuie sa-si eficientizeze productia si sa faca fata, astfel, majorarilor de cost cu materia prima", declara presedintele Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR), Dan Sucu. Mai mult, producatorii au spus ca in timp ce ei (si implicit consumatorii) inregistreaza pierderi, profitabilitatea supermarketurilor poate ajunge pana la 60% prin utilizarea "taxelor ascunse" care duc la o crestere artificiala a preturilor de vanzare.