CE someaza Romania cu privire la impozitarea diferentiata a dividendelor platite catre societati

Comisia Europeana a somat, marti, Romania, cu privire la impozitarea diferita a dividendelor platite catre societati, precizand ca dividendele actionarilor interni se taxeaza cu un impozit final de 10%, fata de cele ale actionarilor nerezidenti, al caror impozit este de 16%."Scrisoarea de somare adresata Romaniei se refera la impozitarea dividendelor platite catre societati cu resedinta in alte state UE sau in tari SEE/AELS (Spatiul Economic European/Asociatia Europeana a Liberului Schimb - n.r.).

Dividendele actionarilor interni, care detin sub 15% din actiuni, se taxeaza la sursa cu un impozit de 10%. Acelasi impozit, insa, se ridica la 16% daca actionarul este nerezident. Procentul poate fi mai mic pentru actionarii din tari cu care Romania are acorduri fiscale bilaterale. Pentru actionarii care detin cel putin 15% din actiuni, dividendele interne sunt scutite de taxe. Romania percepe, in schimb, 10% impozit final retinut la sursa, in cazul in care societatile care incaseaza dividendele au sediul in Norvegia, si 16%, daca dividendele revin unor societati din alte state SEE/AELS, se mai arata in comunicatul Comisiei Europene.

Scrisoarea de somare reprezinta prima etapa a procedurii privind incalcarea dreptului comunitar. Trimiterea unui aviz motivat este cea de-a doua etapa a procedurii privind incalcarea dreptului comunitar, prevazuta la articolul 226 din Tratatul Comisiei Europene. Suprataxarea dividendelor distribuite societatilor nerezidente poate aduce atingere liberei circulatii a capitalurilor, consfintita de Tratatul CE si de Acordul SEE. in plus, cand societatea nerezidenta este actionar majoritar, discriminarea in cauza poate sa restranga si libertatea de stabilire.