BNS: Romania detine suprematia in privinta muncii la negru si din cauza nivelului salarizarii

Romania detine suprematia in ceea ce priveste numarul celor care, in ultimul an, si-au primit salariul partial sau total "in plic", 23% din romani declarand ca au primit acest tip de remuneratie, in timp ce media in UE este de 5%, arata un studiu prezentat de liderul BNS, Dumitru Costin."In ciuda programului de scadere a cotelor de contributii la sistemele de asigurari sociale, precum si a nivelului de taxare a veniturilor, munca nedeclarata este inca raspandita", potrivit studiului realizat de Blocul National Sindical, pe baza unui Eurobarometru al Comisiei Europene.

In sondajul CE, 23% din esantionul din Romania declara ca a primit, in ultimele 12 luni, plata "in plic", in timp ce media UE a fost de 5%. Analiza accentueaza si faptul ca perceptia riscului de a fi detectat intr-o situatie de munca nedeclarata este, in Romania, unul dintre cele mai reduse din Europa - 28%, fata de media UE de 33%. Daca tarile europene, in general, se confrunta cu munca nedeclarata a lucratorilor independenti intr-o proportie mai redusa - primele categorii fiind somerii si lucratorii imigranti ilegal - in cazul Romaniei, munca nedeclarata este larg raspandita in cazul somerilor si lucratorilor pe cont propriu, care desfasoara activitati independente, potrivit analizei BNS.

Motivele pentru care romanii aleg un loc de munca nedeclarat sunt, in general, cele legate de nivelul salarizarii (26%), lipsa controlului exercitat de autoritati (13%), lipsa locurilor de munca in zona reglementata a pietei muncii (10%), dar si nivelul fiscalitatii pe forta de munca (10%). Cu toate acestea, actiunile promovate de Guvern, in ideea reducerii nivelului muncii nedeclarate, au fost sporadice si lipsite de consistenta si, mai degraba, axate pe reducerea fiscalitatii pe forta de munca, in vederea cresterii competitivitatii economice, potrivit documentului.