Salariul minim de 540 de lei din octombrie

S-a batut in cuie: salariul minim va creste cu 40 de lei de la 1 octombrie, pana la suma de 540 de lei, noteaza Evenimentul Zilei. Sindicatele si patronatele au semnat, ieri, acordul cu guvernul privind majorarea salariului minim pe economie. Nivelul acestuia va ajunge la 600 de lei abia de la inceputul anului viitor. Parafarea de ieri a pus capat unor saptamani intregi de negocieri intre partile implicate si de proteste ale sindicatelor nemultumite ca nu reuseau sa obtina cresterea venitului minim garantat.

Potrivit documentului, care contine o strategie pe sapte ani, in 2014, salariul minim va reprezenta jumatate din valoarea salariului mediu pe economie (care a ajuns la un nivel de 1.704 lei brut in luna mai a acestui an - n.r.). In plus, in lunile mai sia octombrie din fiecare an va fi facuta o analiza a situatiei economice a Romaniei, iar cresterile salariale vor tine cont de rezultatele acestor analize. Premierul Calin Popescu-Tariceanu le-a propus, saptamana trecuta, sindicalistilor sa accepte majorarea salariului minim cu 40 de lei incepand cu 1 octombrie, urmand ca de la 1 ianuarie 2009 venitul minim garantat sa ajunga la 600 de lei pe luna.

Incepand cu anul viitor, salariul minim ar urma sa fie majorat cu 100 de lei pe an, ajungand la o valoare apropiata de jumatate din salariul mediu, conform ofertei executivului. Confederatiile sindicale au cerut timp de gandire pana ieri, ca sa ia o decizie daca accepta sau nu solutia propusa de guvern. Conform estimarilor ministrului muncii, Paul Pacuraru, majorarea salariului minim pe economie de la 500 la 540 de lei va insemna, pentru bugetul general, o cheltuiala suplimentara de 63,7 milioane de lei sau circa 20 milioane de euro.