Cine munceste mai mult, europeanul sau americanul?
Parerea generala a europenilor este ca, in comparatie cu americanii, muncesc mult mai putin. Lucru deloc fals daca ne raportam doar la durata concediilor si a orelor petrecute efectiv la munca. Dar, un nou studiu a luat in calcul si munca efectuata pentru rezolvarea treburilor casnice. Rezultatul: balanta s-a echilibrat si chiar a tras putin spre americani. Frustrarea americanilor a fost, cel putin in parte, temperata de cercetarea a doi profesori: Richard Freeman de la Harvard si Ronald Schettha de la Utrecht University.
Ei au extins notiunea de munca, contorizand inclusiv orele pierdute acasa pentru gatit, cumparaturi, reparat etc. Concluzia: per ansamblu, un german lucreaza chiar mai mult decat un american. Plecand de la un studiu concentrat pe numarul de ore dedicate muncii, cercetorii au descoperit si doua modele diferite de capitalism. Unul, cel american, axat pe munca-profit, altul, cel german (considerat caracteristic intregii Europe), cu o importanta componenta de munca gospodareasca. In spatele acestor modele se ascund implicatii mai adanci.
Se poate deduce ca americanii sunt mai dispusi sa cumpere bunuri si servicii decat sa le produca in casa. De exemplu, un european consuma mai mult timp gatind, in timp ce un american consuma mai multi bani intr-un restaurant. Consecinta economica este ca in SUA piata serviciilor este mult mai larga si, prin urmare, si numarul de joburi angrenate este mai mare. O analiza a ratei somajului pe ultimii 20 de ani arata ca rata de angajare este considerabil mai mare in SUA decat in Germania. Categoria care are de castigat cel mai mult este cea a tinerilor a caror experienta inca nu le permite indeplinirea unor joburi complexe.
0comentarii:
Trimiteți un comentariu